A fost descoperita planeta care seamana cel mai mult cu Pamantul

Telescopul spatial Kepler a dus la descoperirea unei planete de dimensiunea Pamantului la 500 de ani lumina departare intr-o zona unde conditiile pot favoriza viata, arata un comunicat NASA. "Planeta Kepler-186f poate fi considerata un verisor al pamantului, nu un frate geaman. Are multe caracteristici asemanatoare cu Terra", spune unul dintre oamenii de stiinta care au participat la cercetari. Telescoapele performante au dus in ultimii ani la descoperirea unor planete in asa numitele "zone locuibile circumstelare", insa toate sunt cu cel putin 40% mai mari decat Terra. Noua planeta descoperita, Kepler-186f, are dimensiuni asemanatoare cu Terra si este telurica (corp pietros). "Stim o singura planeta pe care exista cu certitudine viata: Pamantul. Cand cautam viata in afara sistemului nostru solar ne concentram pe gasirea unor planete cu caracteristici asemanatoare cu ale Terrei", explica Elisa Quintana de la SETI Institute. "Gasirea unei planete de dimensiuni comparabile cu Terra in zona locuibila reprezinta un mare pas inainte", mai spune ea. Habitable zone sau sau "zona locuibila circumstelara" este un termen astronomic care se refera la planete pe care exista conditii ce pot favoriza prezenta unor forme de viata. Conditiile trebuie sa fie apropiate de cele terestre, pentru a asigura existenta apei in stare lichida. Pntru a fi in zona locuibila, o planeta nu trebuie sa fie nici prea departe de stea, nici prea aproape de ea, ci la o distanta potrivita. Prezenta unei planete in aceasta zona nu inseamna insa ca pe ea se va gasi neaparat viata. Kepler-186f se gaseste la 500 de ani lumina de Terra si sistemul din care face parte contine alte patru planete ce orbiteaza in jurul unei stele ce are jumatate din masa si dimensiunile Soarelui. "Descoperirea planetei Kepler-186f reprezinta un pas semnificativ catre gasirea unor lumi similare cu Terra", spune Paul Hertz, director al diviziei de astrofizica la NASA. "Planeta Kepler-186f poate fi considerata un verisor al Pamantului, nu un frate geaman. Are multe caracteristici asemanatoare cu Terra", spune Thomas Barclay, om de stiinta la Bay Area Environmental Research Institute Ames., co-autor al lucrarii despre noua planeta. "Faptul ca se afla in zona locuibila nu inseamna ca aceasta planeta este propice vietii. Temperatura de pe aceasta planeta e puternic legata de tipul de atmsofera", mai spune Barclay.

Dinozauri

Dinozaurii au fost animale vertebrate care au dominat ecosistemele terestre pe o perioadă de aproximativ 160 de milioane de ani, prima dată apărând pe planeta noastră cu aproximativ 220 de milioane de ani în urmă, la sfârșitul perioadei triasice. La sfârșitul perioadei cretacicului, acum circa 65 de milioane de ani, majoritatea dinozaurilor ar fi suferit o extincție catastrofală cauzată de schimbarea temperaturii globale și de impactul Pământului cu un meteorit uriaș de 10 km diametru în golful Mexicului care a creat Craterul Chicxulub, și ar fi încheiat nu numai perioada de dominare a uscatului de către aceste animale, dar chiar și existența lor. Totuși, păsările moderne sunt considerate descendente directe ale dinozaurilor de tip theropod din familia răpitorilor, având drept prim reprezentant pasărea "Archaeopterix", care a trăit cu 150 de milioane de ani în urmă. S-au descoperit fosile de dinozauri cu pene dar care erau prea greoi pentru a zbura.[1] Odată cu descoperirea primilor dinozauri la începutul secolului al 19-lea, scheletele lor fosilizate au devenit puncte majore de atracție în toate muzeele din lume. Dinozaurii au devenit într-o foarte scurtă perioadă de timp parte esențială a culturii globale a omenirii, devenind extrem de populari, mai ales în rândul copiilor. În sfârșit, ei au devenit parte integrantă și din multe cărți și filme renumite, așa cum ar filmul Jurassic Park. Noile descoperiri științifice privitoare la dinozauri sunt permanent aduse în centrul atenției generale de către mijloacele de informare în masă. Termenul "dinozaur" este utilizat de asemenea frecvent pentru a desemna în general reptile preistorice, așa cum ar fi pelicozaurii, dimetrodonii, pterozaurii cu aripi, pleziozaurii, mozazaurii și ihtiozaurii acvatici, deși din punct de vedere științific aceste animale nu au fost dinozauri propriu-ziși.Supraordinul "Dinosauria" a fost denumit formal de către savantul englez Richard Owen în 1842. Termenul este un cuvânt compus din cuvintele grecești δεινός (deinos, de groaza, formidabil) și σαύρος (sauros, "șopârlă" sau "reptilă"). Owen a ales această combinație lingvistică cu referire la proporțiile impresionante ale acestor animale, precum și la arsenalul lor formidabil de dinți și ghiare. De fapt dinozaurii erau extrem de diverși, făcând parte din subclasa Diapsida. Unii erau ierbivori (în general ornitischieni), alții carnivori (saurischieni). Unii erau bipezi, alții erau patrupezi, iar alții (precum amozaurul) erau și bipezi și patrupezi, după cum o cerea situația.Dinozaurii s-au răspândit în timpul dominației lor pe toată suprafața pământului și au cucerit aproape toate zonele (s-au găsit fosile de dinozauri până și în Antarctica), însă nu au reușit niciodată să cucerească aerul (unde dominau pterozaurii) nici apa (unde existau diverse reptile marine). Unii dintre ei erau ierbivori, pe când alții erau carnivori (speciile mari se hrăneau cu alte specii de dinozauri). Pentru a se proteja de speciile carnivore, ierbivorele au trebuit să se adapteze. Astfel sauropodele au atins dimensiuni considerabile. Alte specii au optat pentru deplasarea în grup sau pentru "arme" naturale împotriva carnivorelor. Un exemplu este Triceratops avea un guler osos în jurul gâtului și 3 coarne pe acesta cu care reușea să-l descurajeze chiar și pe celebrul T-Rex. Stegozaurul avea 3 spini la capătul cozii cu care se apăra împotriva atacatorilor. Hrana era o problemă în timpul dinozaurilor doar pentru speciile ierbivore. Plantele nu conțineau destule substanțe hrănitoare pentru a asigura necesarul zilnic al unui dinozaur; problema se agrava în cazul speciilor gigantice. Datorită insuficienței nutritive a hranei, un sauropod trebuia să-și petreacă majoritatea zilei mâncând, ceea ce îi lăsa puțin timp pentru alte activități ca de exemplu împerecherea. Ca și multe specii actuale probabil că și dinozaurii aveau diverse ritualuri de împerechere, deși oamenii de știință nu sunt ferm convinși de acest lucru. Gulerul osos și cele 3 coarne ale triceratopsului puteau fi folosite și pentru atragerea unei partenere, iar platoșele osoase de pe spatele stegozaurului puteau fi vascularizate pentru a deveni un punct de atracție pentru femele. Aceste reptile de mult dispărute, care continuă să ne fascineze, au pierit complet acum circa 65.5 de milioane de ani, cu mult înainte ca omul să-și facă apariția pe această planetă. Au fost identificate deja peste 600 de specii de dinozauri, de la animale gigantice până la reptile de dimensiuni foarte modeste, asemănătoare cu șopârlele de astăzi. Aceste specii se încadrează în aproape 30 de familii de dinozauri, clasificate destul de riguros de oamenii de știință. Dar, odată cu descoperirea unor alte schelete, noi specii continuă să fie clasificate și studiate. Dinozaurii se înmulțeau prin ouă, ca și reptilele din zilele noastre. Femela își depunea ouăle pe sol, într-un fel de cuib făcut în pământ. Dimensiunile și numărul ouălor variau în funcție de rasa de dinozaur căreia îi aparțineau. Uneori, ouăle erau pur și simplu furate de alți dinozauri! Exista o specie care avea acest obicei, denumită științific oviraptor, ceea ce înseamnă în latină “hoț de ouă”. Dinozaurii puteau înota, dar nu trăiau numai în apă, spre deosebire de alte specii de reptile, contemporane lor, care erau acvatice: plesiozaurii și ichtiozaurii. Despre dinozauri se mai știe că erau acoperiți cu solzi, dar nu se poate preciza cu siguranță culoarea pielii lor. De obicei, naturaliștii îi reprezintă colorați asemănător reptilelor de azi, în nuanțe de verde, gălbui sau cenușiu. Este doar o presupunere, dar probabil nu vom ști niciodată care era adevărata culoare a dinozaurilor. Nu se cunoaște nici cauza dispariției dinozaurilor. Există câteva presupuse cauze: o schimbare bruscă a climei Pamantului, o epidemie devastatoare, lupta pentru existență cu mamiferele care tocmai își făcuseră apariția, o erupție vulcanică de mari proporții, un meteorit care a lovit Terra... Însă, la o analiză atentă, nici una dintre aceste teorii nu lămurește pe deplin misterul. Nu se poate explica de ce au dispărut dinozaurii, în timp ce alte animale, contemporane lor (rechini, broaște țestoase, crocodili) au supraviețuit. Așa că dispariția acestor animale care au stăpânit cândva planeta noastră rămâne în continuare o enigmă. Unele rase de dinozauri erau carnivore - teribile animale de pradă, ca, de exemplu, fiorosul Tyranosaurus rex - alții erau erbivori. Variau foarte mult și ca dimensiuni, de la o talie gigantică, până la dinozaurii pitici, de numai câteva zeci de centimetri. Stegozaurul era acoperit cu plăci osoase, care îl apărau de prădători și îl ajutau să-și păstreze constantă temperatura corpului. În capătul cozii avea patru spini lungi, cu care, la nevoie, se putea apăra. În ciuda înfățișării sale impresionante (măsura 18 metri lungime și 3,5 metri înălțime), era un animal erbivor pașnic. Brontozaurul este unul dintre cei mai cunoscuți dinozauri. Avea și el dimensiuni mari, impunătoare (20 de metri lungime) și cântărea 35 de tone. S-au găsit ouă fosile de brontozaur, de 20-30 cm lungime. Această reptilă se pare că trăia foarte mult. Mediul său de viață era mlaștina, căci se hrănea cu plante acvatice. Un alt gigant erbivor era brachiozaurul, care se hrănea cu frunzele copacilor, asemenea girafelor din zilele noastre, cu care de altfel seamănă destul de bine. Avea 14 metri înălțime, 26 de metri lungime și cântărea 50 de tone! Fosile de brachiozaur au fost găsite atât în Africa, dar și în America de Nord, ceea ce îi face pe geologi să susțină că aceste două continente nu erau separate complet de ocean, în acele timpuri îndepărtate. Tyranosaurus rex era cel mai feroce dinozaur de pradă, o adevărată teroare pentru celelalte animale. Este unul dintre cei mai cunoscuți dinozauri carnivori, poate și pentru faptul că a fost “reînviat” în mai multe producții cinematografice SF. Cântărea 8 tone, avea 15 metri lungime și 8 metri înălțime. Mergea ridicat pe labele dinapoi; cele din față erau extrem de mici. În ciuda dimensiunilor și a greutății mari, era foarte agil. Avea dinți lungi, tăioși, cu care smulgea ușor bucăți mari de carne din prada sa. Primele fosile de Tyranosaurus rex au fost descoperite în anul 1900, în Statele Unite. Archaeopteryx era o reptilă zburătoare, un fel de strămoș al păsărilor. Măsura 30 până la 60 cm lungime și avea dinți, gheare și o coadă osoasă, asemenea reptilelor. Poseda însă aripi și pene, ca o adevărată pasăre. A trăit în perioada jurasică, în Europa Centrală. Dinozaurul numit oviraptor nu era mai mare decât un câine. Se hrănea cu ouăle altor dinozauri. Grație rapidității sale, fugea de îndată ce fura oul. Pterodactylul era o altă reptilă zburătoare, dotată cu aripi, dar nu avea pene. Era un prădător destul de agresiv. Toate aceste creaturi, dispărute de mult, au fost făcute din nou să se miște, dar, din fericire, numai pe pelicula de film, de unii cineaști cu fantezie. Cel mai recent film populat cu dinozauri este binecunoscutul “Jurassic Park”.

Evolutia-Teoria lui Charles Darwin

Mai intai sa spunem cateva chestii despre Darwin: Charles Darwin (n. 12 februarie 1809, Shrewsbury, Shropshire - d. 19 aprilie 1882, Down, lângă Beckenham, Kent) este cel mai celebru naturalist britanic, geolog, biolog și autor de cărți, fondatorul teoriei referitoare la evoluția speciilor (teoria evoluționistă). A observat că toate speciile de forme de viață au evoluat de-a lungul timpului din anumiți strămoși comuni, ca rezultat al unui proces pe care l-a numit „selecție naturală”,[1] toate acestea fiind publicate în cea mai celebra scriere a sa, „Originea speciilor”, (1859). Teoria evoluționistă a fost recunoscută de către comunitatea științifică și publicul larg încă din timpul vieții sale, în timp ce teoria selecției naturale a fost considerată ca prim argument al procesului evoluției abia prin anii 1930'[2] iar acum constituie baza evoluționismului sintetic. Tratează evoluția umană și selecția sexuală în lucrarea Originea omului, urmată de Exprimarea emoțiilor la oameni și animale. Observațiile sale asupra plantelor au fost publicate într-o serie de cărți, iar in ultima sa lucrare, a examinat râmele și efectul pozitiv al acestora asupra solului.[3] În biologie, evoluția este fenomenul prin care o populație de organisme vii își transformă treptat caracterele fizice și comportamentul, pierzând anumite caractere sau obiceiuri sau căpătând caractere și obiceiuri noi, ceea ce modifică specia, și uneori crează, dintr-o populație unică, două populații diferite (noi varietăți sau specii: acest fenomen este denumit speciație iar fenomenul invers, hibridarea naturală, contopește varietăți diferite într-o populație unică). În cele mai multe cazuri, evoluția biologică este un proces complex prin care organismele complexe rezultă din precursori mai simpli, deși există și fenomenul invers de simplificare, mai ales în domeniul paraziților. Evoluția morfologică și etologică a populațiilor, observabilă pe planul macroscopic în succesiunea generațiilor, se traduce în domeniul microscopic prin modificarea informațiilor codate genetic în ADN-ul organismelor. Evoluția biologică poate fi explicată în mai multe moduri, dar, pentru a surprinde cele două fațete ale ei (aspectele genetice și diferențele dintre organisme) vom prezenta două dintre definiții: 1) Evoluția este modificarea compoziției genetice a unei populații de la o generație la alta. 2) Evoluția reprezintă modificarea treptată a organismelor în decursul timpului, apariția de specii și linii evolutive pornind de la forme ancestrale, precum și generarea de diversitate. Prima definiție subliniază modificările genetice, iar termenul utilizat frecvent este de microevoluție. Cu alte cuvinte, evoluția are loc la cea mai mică scală atunci când frecvențele alelelor dintr-o populație se modifică într-o succesiune de generații. Microevoluția reprezintă de fapt modificarea genofondului unei populații. Cea de a doua definiție se referă la apariția de noi forme de viață, care pot fi grupate la un loc cu alte forme de viață apărute într-o ierarhie taxonomică. În mod obișnuit este denumită macroevoluție și privește schimbările evolutive peste nivelul speciei. Spre exemplu, apariția penelor în timpul evoluției păsărilor dintr-un grup de dinozauri reprezintă o noutate evolutivă care poate fi folosită pentru a defini un taxon superior speciei. Evoluția este un fenomen fundamental în biologie, care explică apariția diferitelor tipuri de plante și animale (ca și a altor forme de viață ale Terrei) prin modificarea altor tipuri pre-existente, diferențele între acestea fiind datorate unor modificări produse în generațiile succesive. Explicarea evoluției constituie o teorie științifică, adică o ipoteză testabilă pe calea experimentală, care a fost dovedită. Primele dovezi în sprijinul teoriei evoluției au fost acelea provenind din studiile comparative de morfologie ale speciilor existente și din studiul fosilelor (paleontologie). De atunci, dovezile provenind din aceste surse s-au acumulat pe măsură ce înțelegerea fenomenului a fost adâncită, în timp ce discipline ale biologiei recent apărute (ca genetica, biochimia, fiziologia, etologia și în special biologia moleculară) au furnizat puternice dovezi adiționale, care au confirmat primele concluzii. Cantitatea de informație despre istoria evoluționară stocată în ADN-ul viețuitoarelor este virtualmente nelimitată, savanții fiind capabili să reconstruiască orice detaliu al istoriei evoluționare a vieții în măsura în care investesc suficient timp și resurse de laborator. Biologii nu mai sunt însă interesați să obțină dovezi suplimentare care să sprijine faptul evoluției, ci, mai degrabă, sunt preocupați a răspunde la întrebarea "ce tip de cunoștințe pot fi obținute din fiecare dintre sursele diverselor dovezi?".[1] Teoria evoluției prezintă o explicație științifică a dualului fenomen al diversității și ordinii biologice. Ea explică variația ordonată constatată de biologi ca fiind produsul unor procese naturale care s-au repetat de numeroase ori în istoria vieții și care continuă să se manifeste și azi. Diversitatea formelor de viață este marcată de o ordine fundamentală, un "motiv" (model), prin care speciile apropiat înrudite partajează între ele mai multe trăsături comune decât o fac cu organismele mai distant înrudite.[2] Evoluția, în sens biologic, poate fi descrisă ca procesul prin care speciile se schimbă prin transformări succesive pornind de la alte organisme și nu prin generare spontană sau creație divină. Ideea evoluției s-a dezvoltat începând cu secolul XIX. Scopul teoriei evoluției este de a explica originea speciilor, formarea lor pe parcursul timpului prin evoluția dintr-un strămoș comun. Această teorie a început prin a descrie evoluția ca un aspect al existenței ființelor vii (Lamarck și Darwin).

Teoria Big-Bang

Big Bang-ul (engl. Big Bang, marea explozie) este modelul cosmologic care explică condițiile inițiale și dezvoltarea ulterioară a Universului. Acest model este susținut de explicațiile cele mai complete și corecte din punct de vedere științific. Termenul de Big Bang, în general, se referă la ideea că Universul s-a extins de la o singularitate primordială fierbinte și densă acum aproximativ 13 miliarde de ani. „Teoria Big Bang” este modelul care explică apariția materiei, energiei, spațiului și timpului, altfel spus a existenței Universului. Această teorie încearcă să explice de ce universul se extinde permanent încă de la apariția sa, și de ce pare a fi uniform în toate direcțiile. Teorii despre producerea Big Bangului; suportul științific Astronomul american Edwin Hubble a descris Universul ca fiind în continuă extindere, dând cosmologilor "o temă pentru acasă". El pornește de la ideea că la începuturi, cu circa 13,7 miliarde de ani în urmă, Universul încă nu exista. Ceea ce a existat a fost doar un punct de o natură cu totul specială, o așa-numită singularitate, ceva fără dimensiuni dar cu o energie infinită. La momentul "zero" acest punct a ieșit din starea lui de singularitate (încă nu se știe din ce cauză) și și-a manifestat uriașa energie printr-o inimaginabilă explozie, Big Bang-ul, care mai continuă și în ziua de azi. În anul 1940 fizicianul ruso-american George Gamow și asistenții săi Ralph Alpher și Robert Herman au lansat ideea de explozie incandescentă de materie și energie de la începuturile Universului. Numele teoriei "Big Bang" a fost dat de astronomul englez Fred Hoyle în 1950. Există trei indicii majore pentru veridicitatea teoriei Big Bangului: Vârsta celor mai bătrâne stele este de 12-13,2 [1] miliarde de ani, adică ea corespunde parțial cu vechimea Universului. Analiza luminii emise de galaxii indică faptul că obiectele galactice se îndepărtează unele de altele cu o viteză cu atât mai mare, cu cât sunt mai îndepărtate de Pământ, ceea ce sugerează că galaxiile erau altădată adunate într-o regiune unică a spațiului; În ziua de azi, în toate regiunile Universului există o radiație de fond ("radiație cosmică") foarte slabă, un fel de fosilă, rămășiță de pe urma torentelor de căldură și lumină din primele clipe ale Universului. Limitele cunoașterii momentelor de început ale Big Bangului Astrofizicienii nu pot (încă?) explica apariția universului la secunda "zero" (momentul inițial). Ei iau ca punct de plecare momentul 10-43 secunde după explozia originară (Big Bang). La această "vârstă fragedă" tot universul vizibil era conținut într-o sferă de mărime infimă, subnucleară, de numai 10–33 centimetri diametru (nucleul unui atom are ordinul de mărime de 10–13 centimetri). Temperatura la acel stadiu era însă inimaginabil de mare, de ordinul a 1032 grade. Teoria nu este aplicabila mai devreme de momentul "zero" + 10–43 secunde; pentru că se izbeste de „zidul Planck” (știința este încă incapabilă să explice comportamentul atomilor în condițiile în care forța de gravitație devine extremă, așa cum era cazul în universul de 10–33 centimetri). „Zidul Planck” reprezintă de fapt existența limitelor minime fizice ale obiectelor; una din barierele fizice este „quantumul de acțiune” sau așa-numita "Constantă a lui Planck" = 6,62 10–34 Joule secundă, care reprezintă cea mai mică dintre cantitățile de energie existente în lumea noastră fizică, adică limita divizibilității spectrale și, prin aceasta, limita extremă a oricărei divizibilități. Prin analogie există o „lungime ultimă” numită și „Lungimea lui Planck”, precum și „Timpul lui Planck”, care este cea mai mică unitate de timp posibilă teoretic. Cercetări fizico–matematice privind începutul Big Bangului și cauzele exploziei inițiale Ilustraţie a Big Bangului Există fizicieni și matematicieni care, pe baza calculelor matematice, caută să găsească explicații asupra momentului zero al exploziei inițiale - Big Bang. Astfel: Teoria / fizica cuantică a permis unor cercetători fizicieni să emită o serie de teorii referitoare la cauza care a determinat Big Bangul. Demonstrațiile făcute în cadrul și pe baza teoriei fizicii cuantice, conform cărora o particulă elementară poate fi detectată în două locuri în același timp (de unde și concluzia că particula este într-o permanentă vibrație), au generat ideea că spațiul și timpul sunt abstracțiuni, iluzii ale gândirii omului. Există și teoria "supragravitației", bazată pe faptul că forța gravitațională este mult prea slabă în raport cu forța electromagnetică sau cu alte forțe (deși în Univers ea se manifestă ca o forță deosebit de mare și atotcuprinzătoare). Aceasta a postulat că gravitația se scurge într-un "univers paralel" și că forța gravitațională ce rămâne în universul nostru este mult diminuată. Ambele teorii au condus la dezvoltarea „teoriei membranelor” sau Teoria M și au permis concluzia că în lumea reală trebuie să fie mult mai multe dimensiuni decât cele trei din universul nostru, și că deci există mai multe universuri. Într-un laborator din SUA s-a reprodus într-o experiență, pentru o milionime de secundă (10–7 secunde), modul cum ar fi fost starea materiei imediat după Big Bang. Ideea este că Big Bangul a făcut să explodeze punctul ce conținea o enormă cantitate de energie și care, datorită condițiilor, a început să se transforme în materie – „supa primordială” care nici teoretic nu poate fi bine definită. Materia rezultată imediat după Big Bang (supa primordială) a fost denumită plasma; experimentul în care s-a obținut această plasmă a constat într-un bombardament de particule de aur greu și de deuteriu (izotop al hidrogenului) [BBC- emisiune din 28.06.2003 ora 8:15 - www.bbc.ro]. Consecințele Big Bang-ului Gamow și studenții săi au ajuns la concluzia că unele elemente chimice din universul de azi provin din primele timpuri ale formării acestuia. Unele radiații se presupune că datează din perioada Big Bangului și încă mai circulă prin univers. S-a mai descoperit că cele mai ușoare elemente, ca hidrogenul, deuteriul și heliul, au fost primele elemente în univers, iar celelalte elemente mai grele s-au format ulterior. Cercetătorii susțin că elementele mai grele decât heliul și mai ușoare decât fierul s-au format în procesul nuclear în stele, iar elementele mai grele decât fierul s-au format în urma exploziilor supernovelor. Originea radiației cosmice de fond Vezi articolele Radiație cosmică și Radiația cosmică de fond. Expansiunea și contracția universului Două scenarii posibile au fost propuse pentru a descrie viitorul Universului: Astfel, în prima variantă, Universul are un început la singularitate, urmat de o fază de expansiune; dacă masa galaxiilor depășește un anumit prag, așa-numita masă critică, forța de gravitație va putea depăși inerția initială și va duce în cele din urmă la încetinirea expansiunii, apoi galaxiile vor începe să se miște una spre cealaltă, Universul sfârșind printr-o contracție într-o altă singularitatea, eveniment numit Big Crunch (marea contracție). Cealaltă posibilitate era ca masa materiei din Univers să nu ajungă la valoarea necesară pentru a invinge viteza inițială, în care caz expansiunea ar continua la infinit, intr-o rată tot mai lentă, dar care nu va ajunge niciodată la zero. Totuși, observații recente[2] indică că Universul posedă o rată de expansiune în continuă accelerație - altfel spus, se extinde din ce in ce mai repede. Explicația pare a fi prezența unei forme de energie ( "energia neagră" ) care nu a fost luată în calcul pana atunci.

Viata pe Satelitul Titan al Planetei Saturn

Titan, unul dintre satelitii planetei Saturn, are un ecosistem asemanator cu cel al Terrei din primii ani in care viata a aparut pe planeta noastra, sugereaza noile descoperiri facute de misiunea spatiala Cassini.Survoland de aproape satelitul si fotografiindu-i in detaliu suprafata, naveta Cassini a strans noi evidente care intaresc o veche ipoteza a oamenilor de stiinta de la NASA: amoniacul impreuna cu apa si apa inghetata se afla din belsug pe suprafata satelitului Titan. Coroborand aceste date cu dovezile care indica prezenta abundenta a metanului si nitrogenului, indica existenta tuturor conditiilor geoclimatice prebiotice – cu alte cuvinte, a acelor factori care au favorizat aparitia vietii pe Terra, este de parere Robert Nelson, unul dintre cercetatorii NASA care coordoneaza programul Cassini. Pana de curand, existenta factorilor care sa determine aparitia vietii pe Titan era doar o ipoteza, insa NASA a adoptat aceasta teorie la rang de certitudine in urma cercetatorilor facute pe datele obtinute de Cassini. Ca intotdeauna imi dau cu parerea si cred in continuare ca este posibil ca in Sistemul nostru solar sa existe alta planeta care sa adaposteasca viata,inafara de terra aici ma refer si la O fiinta inteligenta Nu numai la microbii.

VIATA PE MERCUR INCREDIBIL

O naveta NASA a descoperit ca pe Mercur, la poli, se gaseste apa in stare solida, respectiv gheata. Desi temperatura la suprafata lui Mercur ajunge si la 400 de grade Celsius, unele cratere din zona polilor stau mereu in umbra, acolo gasindu-se gheata, a descoperit Messenger, conform BBC. Si pana acum s-a observat ca unele portiuni aflate la polii lui Mercur reflecta radarul - aceasta fiind o caracteristica a ghetii. Insa cu ajutorul lui Messenger oamenii de stiinta din cadrul NASA au concluzionat ca intr-adevar este vorba de gheata. Messenger este a doua naveta, dupa Mariner 10, folosita in anii '70, care viziteaza planeta. Pana la sosirea lui Messenger, mari portiuni din suprafata lui Mercur nu fusesera cartografiate. Portiunile deschise la culoare, stralucitoare, au fost detectate cu ajutorul telescopului inca din anii '90, insa nu se stia cu precizie unde sunt acestea localizate, a explicat Nancy Chabot, profesor la Universitatea Johns Hopkins. Recentele observatii au aratat ca toate portiunile stralucitoare sunt localizate in zonele aflate permanent in umbra, a mai spus aceasta. Miercuri, oamenii de stiinta implicati in misiune au declarat ca Mercur a fost activa din punct de vedere geologic pentru o lunga perioada din istorie, craterele de impact schimbandu-si forma. In plus, aceeasi oameni de stiinta au prezentat recent un model al structurii interne a planetei, conform caruia nucleul este incastrat intr-o "carapace" din sulfura de fier, o situatie care nu este intalnita in cazul niciunei alte planete. Naveta Messenger a fost lansata in 2004. Abia anul trecut, insa, s-au obtinut primele date despre Mercur. NASA a anuntat recent ca misiunea va fi extinsa pana in 2013. Dupa parerea mea pe mercur poate exista viata microbiana,la fel ca pe venus..parca am pus un artiol asemanator si despre Viata pe venus??

Dovezi Viata Pe Planeta Marte

Dovada vietii pe Marte, gasita de roverul Curiosity? Dupa ce a avut unele probleme cu calculatorul principal, roverul Curiosity revine cu informatii foarte importante despre trecutul planetei Marte. Analizele efectuate arata ca planeta ar fi putut gazdui viata in trecut. Informatiile trimise de aceasta misiune pe Pamant arata ca Marte a fost in trecut o planeta care a gazduit viata. Curiosity a folosit doua instrumente cu care a facut aceasta descoperire: "Sample Analysis at Mars"(SAM) si "Chemistry and Mineralogy" (CheMin). Conform popsci.com, indiciile chimice prezente in mostrele prelevate de Curiosity sunt dovada ca viata a existat pe "planeta rosie". Prezenta sulfului, a nitrogenului, hidrogenului, oxigenului, fosforului si a carbonului arata ca microbii ar fi putut supravietui in trecut pe Marte. Sulfitii si sulfatii ar fi putut fi folositi de aceste microorganisme drept sursa de hrana. Chiar si unii microbi de pe Pamant fac acest lucru, sustin specialistii in domeniu. Misiunea Curiosity a efectuat analize si explorari intr-o regiune a planetei in care s-a gasit in trecut un lac. Analiza chimica a mostrei respective a fost una care a aratat ca in aceasta regiune a planetei microbii ar fi avut conditii mai bune pentru a supravietui. Rezultatele vor fi comparate cu cele obtinute in urma unei alte analize a mostrelor de roca de pe Marte. mai mult Miercuri, 13 Martie 2013, ora 08:50 4 comentarii Alte articole despre: viata Marte bacterii curiosity, roverul Curiosity viata Marte Succes in premiera pe planeta Marte Succes in premiera pe planeta Marte Agentia Spatiala americana a reusit o premiera prin intermediul sondei Curiosity, aflata pe Marte. Aceasta a facut prima gaura intr-o roca de pe "planeta rosie". Sonda spatiala a NASA a facut o gaura intr-o roca de pe Marte pentru a preleva materialul pe care sa il analizeze in laboratorul pe care il are la bord, scrie Fox News. Aceasta operatiune marcheaza o noua premiera pentru Curiosity pe Marte, ea aterizand acolo in vara anului 2012. Curiosity va incerca sa determine daca pe Marte au existat conditii favorabile dezvoltarii microbilor. Sofisticata sonda a NASA, de marimea unei masini, are un brat robotic pe care il foloseste in acest scop. Specialistii NASA au ghidat roverul spre o roca ce indica prezenta apei in trecut. Inca o reusita a NASA Imaginea primita de NASA arata ca operatiunea a fost o reusita, specialistii de aici asteptand acum si rezultatele analizelor care vor fi efectuate pe Marte. Pregatirea acestei sarcini a durat cateva zile, timp in care specialistii aflati pe Pamant au transmis comenzile necesare catre Curiosity. Niciuna dintre misiunile anterioare ale americanilor nu a dat rezultatele dorite in privinta analizei mostrelor de sol martian. Printre ele s-au aflat Opportunity, Spirit si Phoenix, cea din urma aterizand pe Marte in anul 2008. Acum, pentru Curiosity vor fi necesare cateva zile pana cand mostra prelevata va ajunge in laboratorul de la bordul acestei masinarii sofisticate, in valoare de 2,5 miliarde de dolari.... mai mult Duminica, 10 Februarie 2013, ora 13:37 Alte articole despre: misiune nasa marte planeta rosie, curiosity phoenix opportunity spirit, viata marte analiza nasa molecule organice Ce a descoperit robotul Curiosity pe Marte? Ce a descoperit robotul Curiosity pe Marte? Robotul Curiosity a descoperit pe Marte urme de compusi chimici, insa NASA a anuntat ca nu se stie sigur despre ce este vorba. Astfel de compusi, din carbon si clor, indica prezenta unor microbi in sol, insa exista si posibilitatea ca robotul sa fi fost contaminat cu acestia. De aceea, trebuie sa se mai faca teste inainte de o declaratie oficiala, arata The Washington Post. "Este neclar daca acel carbon este de pe Marte sau este pamantesc", a declarat Paul Mahaffy, de la NASA. Mai multe teste vor ajuta la clarificarea situatiei, insa oamenii de stiinta au avertizat ca robotul Curosity nu este echipat pentru a gasi viata, ci doar conditiile in care pot exista forme de viata. Cercetatorul John Grotzinger a declarat ca in cazul in care contaminarea este exclusa se poate vorbi despre un nou tip de material biologic. Anuntul acesta a venit ca o dezamagire, dupa ce timp de doua saptamani au existat zvonuri cu privire la descoperirea "cutremuratoare" facuta de Curiosity pe Marte. John Grotzinger a mentionat ca totul a fost o neintelegere ce a avut loc din cauza unui reporter. Robotul Curiosity, in valoare de 2,5 miliarde de dolari, a ajuns pe Marte in august 2012, aterizand la poalele unui munte ce se ridica din Craterul Gale, in emisfera sudica a planetei Marte. mai mult Marti, 04 Decembrie 2012, ora 11:22 2 comentarii Alte articole despre: Curiosity descoperire Marte, robot Curiosity descoperire Marte, NASA descoperire Marte, viata Marte Curiosity Viata pe Marte, descoperita de NASA acum 36 de ani? Viata pe Marte, descoperita de NASA acum 36 de ani? O noua analiza a datelor colectate de robotii NASA in urma cu 36 de ani arata ca exista viata pe Marte, sustine o echipa de cercetatori si matematicieni, intr-un studiu publicat saptamana aceasta. Oamenii de stiinta au folosit datele brute obtinute in urma analizelor de sol de pe Marte, analize care incercau sa detecteze semne ale metabolismului microbian, relateaza Deccan Chronicle. In urma analizelor rezultatelor misiunii robotilor Viking, care a avut loc in 1976, s-a descoperit ca pe Marte erau semne ale activitatii geologice, dar nu si biologice. Noua echipa internationala a avut insa o alta abordare a rezultatelor misiunii de acum 36 de ani. Matematicienii au "tradus" datele brute in cifre si au analizat datele din perspectiva numerica. Rezultatul a fost unul neasteptat. Au fost descoperite asemanari intre datele obtinute din analiza solului martian si cele rezultate in urma analizei solului terestru. Cercetatorii sustin ca datele obtinute de pe Marte arata semne ale unui proces biologic. Criticii sunt de parere ca rezultatele nu sunt concludente, in timp ce realizatorii studiului pledeaza pentru o noua misiune NASA pe Marte, care sa adune dovezi suplimentare. mai mult Vineri, 13 Aprilie 2012, ora 16:32 12 comentarii Alte articole despre: viata Marte NASA descoperire, viata Marte misiune roboti, misiune roboti Viking Marte Apa curgatoare, descoperita pe Marte (Video) Apa curgatoare, descoperita pe Marte (Video) Imagini uimitoare cu forme ce par a fi apa curgatoare au fost facute publice de NASA: fotografiile au fost realizate in lunile cele mai calde, cu ajutorul navetei Mars Reconnaissance Orbiter. "Programul de explorare al planetei Marte ne aduce mai aproape de a determina daca Planeta Rosie poate sa sustina viata intr-o forma sau alta si arata ca Marte poate fi o destinatie importanta pentru misiuni viitoare", spune Charles Bolden, administrator al NASA. Cercetatorii au descoperit niste dungi intunecate, despre care spun ca sunt canale de scurgere, ce par sa se extinda pe Marte in sezonul de primavara tarzie si pana vara. Acestea dispar iarna si revin primavara, arata observatiile NASA. Schimbarile petrecute odata cu anotimpurile pe unele pante inalte de pe Planeta Rosie au loc in emisfera sudica. "Dungile intunecate de pe suprafata planetei Marte sunt semne ca apa curge acolo. Cea mai buna explicatie pentru aceste observatii este ca exista apa sarata curgatoare", sustine Alfred McEwen, de la Universitatea din Arizona, omul de stiinta care se ocupa de imaginile primite de la Mars Reconnaissance Orbiter, autor al unui studiu privind imaginile obtinute. Exista unele aspecte care raman neexplicate, insa ipoteza apei sarate este, pana in prezent, cea mai buna. La temperatura existenta pe Marte, apa pura ar ingheta imediat. "Liniile intunecate sunt diferite de alte forme ale pantelor martiene. Observatiile au aratat ca se extind in timpul sezonului cald", sustine si... mai mult Vineri, 05 August 2011, ora 10:24 3 comentarii Alte articole despre: apa Marte, descoperire apa Marte Fata umana, descoperita pe Marte Fata umana, descoperita pe Marte O descoperire uimeste lumea stiintifica. Pe Marte a fost vazuta o noua fata umana. Cel care a facut observatia este italianul de 46 de ani, Matteo Ianneo. Totul a fost confirmat si de un program special creat de cei de la Google pentru aceasta planeta, scrie EU Times. Italianul a declarat ca este pasionat de astfel de forme care pot fi vazute pe suprafata "planetei rosii". El a putut identifica aceasta figura umana cu ajutorul imaginilor trimise de pe Marte de o misiune a ESA, agentia spatiala europeana. Aceasta misiune a furnizat informatiile necesare celor de la Google, care au intocmit o harta a planetei. Italianul a mai spus ca nu este sigur daca nu cumva aceasta este o iluzie optica sau reprezinta chiar o fata umana sculptata in solul planetei. Cu siguranta, insa, imaginea va face senzatie in intreaga lume. mai mult Miercuri, 25 Mai 2011, ora 09:42 2 comentarii Alte articole despre: om viata marte, misiune esa google Viata pe Marte, descoperita inca din 1976 ? Viata pe Marte, descoperita inca din 1976 ? Noi studii arata ca pe Marte ar fi fost descoperite dovezi ale existentei vietii inca de acum 34 de ani. Acestea ar fi fost obtinute de sonda Viking 1 pe 20 iulie 1976, dar le-a distrus din greseala. Atunci ar fi fost descoperite componente organice in solul planetei Marte, insa Viking 1 le-a distrus in timp ce le cauta. Daca se va confirma, aceasta ipoteza va aduce o schimbare majora in felul in care oamenii de stiinta au abordat aceasta planeta in ultimii 30 de ani, conform popsci.com . Fotografia alaturata este prima facute de Viking 1 imediat dupa aterizarea pe Marte. O alta sonda, Phoenix, a descoperit o substanta chimica numita perclorat, la polul nord al "planetei rosii". In acel loc, oamenii de stiinta se asteptau sa gaseasca clorura de sodiu. Acest perclorat ar fi distrus substantele organice, sub actiunea caldurii emise de sonda Viking 1. Neavand la dispozitie mostre de sol martian, cercetatorii au prelevat mostre foarte asemanatoare din desertul statului Chile, acest sol avand in compozitie componente organice. S-au facut teste identice cu circumstantele in care Viking 1 a aterizat pe Marte. "Testele pe care le-am facut indica faptul ca solul de pe Marte ar fi putut contine nu numai componente organice, ci si perclorat, in ambele locuri in care a aterizat Viking 1", a declarat coordonatorul acestui studiu, Rafael Navarro-Gonzalez, de la National Autonomous University, din orasul Mexico. In cadrul ultimelor teste, componentele organice au fost... mai mult Sambata, 11 Septembrie 2010, ora 15:01 12 comentarii Alte articole despre: descoperire viata Marte, viata Marte misiune Viking, Phoenix viata Marte Roci cu ramasite fosilizate de viata descoperite pe Marte Roci cu ramasite fosilizate de viata descoperite pe Marte Sondele trimise pe Marte au identificat ramasite ale vietii fosilizate pe Marte, in roci vechi de peste 4 miliarde de ani. Descoperirile de pe Marte sunt similare cu cele dintr-o regiune din Australia, unde au fost gasite urme ale primelor forme de viata de pe Pamant, pastrate in forma minerala, conform BBC, care citeaza jurnalul Earth and Planetary Science Letters. Dupa varsta rocilor gasite pe Marte, se poate estima ca acestea oglindesc trei sferturi din istoria Planetei Rosii. In 2008, cand oamenii de stiinta au descoperit carbonat de calciu in rocile de pe Marte, comunitatea stiintifica a fost extrem de entuziasta, aceasta fiind cea mai buna dovada ca planeta a fost locuibila. Cochilii si oase Mineralul gasit provine de la cochilii si oase, aceasta fiind forma in care, in multe dintre cazuri, formele de viata se transforma, dupa ce sunt arse, in cazul in care nu se transforma in ulei. Carbonatul de calciu din rocile gasite in partea intunecata a planetei a fost depistat folosindu-se infrarosu. Rocile de tipul Pilbara, gasite in Australia, sunt similare din punct de vedere al continutului de minerale, si ele avand aproximativ aceeasi vechime, ceea ce inseamna ca au asistat la procesele care au avut loc pana acum in trei sferturi din viata Terrei. Oamenii de stiinta condusi de Adrian Brown, din cadrul Seti Institute (Search for Extraterrestrial Intelligence Institute), din California, cred ca pana la un punct pe cele doua planete procesele... mai mult Vineri, 30 Iulie 2010, ora 16:53 12 comentarii Alte articole despre: viata Marte, roci fosilizate Marte, forme viata fosilizata Marte, carbonat calciu roci Marte Nasa a descoperit ca pe Marte ar putea exista viata microbiana Nasa a descoperit ca pe Marte ar putea exista viata microbiana Convingerile ca pe Marte ar putea exista o forma de viata sunt din ce in ce mai mari. Cercetatorii NASA au reusit sa descopere ca pe Marte exista o viata microbiana. Studiile au fost efetuate pe un meteorit care provine de pe Marte si care a lovit Antarctica cu 13.000 de ani in urma. Cu toate acestea, oamenii de stiinta nu sunt inca suta la suta siguri cu privire la acest aspect, scrie Examiner.com. Descoperirea vine in sprijinul unor vechi studii, dupa ce au fost gasite bacterii fosilizate. Cercetarile au fost facute cu ajutorul unui microscop de scanare cu electroni, iar echipa a fost condusa de dr. David Mackay, un expert de renume privind cerecatrile legate de Marte. Aici am venit cu dovezi din nou cum ca Exista Viata pe Marte,dupa parerea mea pe Planeta Marte a existat viata si chiar un Ocean in forma de triunghi este posibil sa mai existe viata dar in viitor. NASA vrea sa trimita oameni pe Planeta Marte,Acestia nu se vor mai intoarce acasa pe terra dar isi vor crea un Adapost pe Marte si vor bea apa din pamant dar o vor desaliniza si dupa o vor bea fara probleme.